Jun 7, 2015

Alternative -1-


dimineata de iunie. imi sterg caldura dintre sani cu o mana, cu cealalta bajbai pe langa pat dupa sticla de suc. am arsita, cum s-ar zice. gasesc pet-ul rasuflat, negru cu rosu, si inghit pofticios gura calda, apoi gura fierbinte. stiu exact, in schimb, ce ma asteapta in frigider. greata de aseara pluteste amical in aer. stomacul iti e cel mai bun prieten, pana decide sa te tradeze pentru un strop de entuziasm 40% in plus. afurisita asociere. 
o grimasa satisfacuta imi scapa cand deschid usa rabatabila. o sticla de vodka de doua zile ma intampina la fel de rece ca emotiile mele de aseara. sincera, rigida, imbatatoare. o ispita, o tentatie, o dorinta. cine a spus ca obiectele nu te pot iubi? cine spune ca nu poti plange pentru cativa stropi, pentru cateva cioburi?
ma intreb pentru a suta oara intr-o saptamana 'de ce?'. zambesc imediat inapoi la mine, critica fata de propria-mi melodrama lipsita de note, cu creierul incepand sa mi vajaie familiar. asa facem toate care vrem sa uitam. stim ca o sa ne treaca imediat, si ca o sa prindem putere, desi genunchii ni se moaie gura cu gura, cub cu cub de gheta. am dat totul. din punctul nostru de vedere, desigur. dar cand vom renunta la egoism si vom privi si privelistea de dupa gard? de ce ar trebui sa ne zbatem atat, cand raspunsul e atat de simplu, limpede si inodor? de ce ni se pare ca noi dam totul, neprimind nimic, si de ce ne enerveaza pana la paroxism cele despre care credem ca nu dau nimic, primind restul?
trantita pe podeaua holului, intre perechi sexy de tocuri, martori silentiosi ai servetelelor murdare din centru, sorb linistita. gatul imi arde. pun paie pe foc din petul negru. asa cum a pus si el ganduri, timp, entuziasm, si prize unice de sinceritate nocturna in mine. nu prea poti minti la 3 dimineata. de ce nu l as fi crezut? nu ar fi avut nici un motiv. sexual, ma avusese deja. il imbratisasem de mii de ori in gand si de zeci in realitate, gadilandu i ceafa, abdomenul, bratele si buzele cu ale mele. ah, si orgoliul. e cea mai erogena zona masculina, dupa cum stii. si mi se raspunsese. il simteam atunci al meu, in ciuda mesajelor, apelurilor si implorarilor unor fete mai inalte, slabe, machiate si tinere. cine spune ca un barbat alege superficial greseste, pentru ca nu ia in calcul desfasurarea actiunii. stii tu, mizeria aia, care, in roman, se intinde pe 80% din pagini. 
ma plictisesc de incolor si adaug un strop de caramel artificial in pahar. e rece, dar nu prea, imi intra direct in inima. ma relaxeaza si, in ciuda aparentelor, ma face sa rationez. da, ochii haladuiesc, gandurile, la fel, poftele, desigur, dar, la 3 dimineata, tot la mine ajunge. nu sunt un monument de cumintenie, doar ca el imi suplineste nevoile. si am inteles de mult mecanismul actiunii. vezi sa-l intelegi si tu, apropo. pot sa i sar in brate la fel de entuziast, aruncand nonsalant tricoul patat de un ruj de duzina, parfumat vulgar, si sa-l arunc in pat, cu ajutorul lui ( e un pic cam inalt pentru mine), dandu-i de inteles ca mi-a fost dor. si o simte. 
sunt unele care se dau ieftin, dar nimic nu e mai scump decat devotamentul. 
se vand din disperare, singuratate, stima de sine prea mare/mica, pentru ca au impresia ca pot avea tot ce vor, doar pentru ca pana atunci nu a avut nimeni ori interesul, ori curajul, sa le puna la punct. sa nu credeti ca ele nu si stiu valoarea, oho. incearca doar sa exploateze ceea ce li s a indicat, cu atat mai feroce cu cat sunt refuzate mai elegant. scot din chiloti toate armele seductiei auto distructive, hartuind insistent, de fapt, plictisind. unii cedeaza, pentru ca e flatant ce li se intampla. altii, pentru ca au baut. unii pentru ca acasa nu au un mediu propice, iar altii, pur si simplu pentru exercitiu. sunt unii care se duc de nervi, altii, de dragul unor amintiri inecate in iarba sau alcool, sau a unei oarecare tinereti. 
nu femeile care asteapta acasa pierd. nici poveste. or fi barbatii coruptibili, influentabili, vrajiti de o pereche de craci sau mai stiu eu ce, dar, la urma urmei, conteaza linia de final. pe noi, ale lor, se bazeaza la sfarsitul zilei, saptamanii, sau lunii, pe noi sunt sceptici de a ne lasa. asta, desigur, daca nu suntem niste tzaranci bosumflate. situatie in care amanta merita toata aplauzele. pentru ca ia asupra ei povara...da, da,... povara de a da atentie si afectiune unui om pe care l tinem langa noi doar pentru decor. 
in fine. sa nu divaghez. 
ma uit la sticla. clipeste sexy a tentatie, acum, amara, in mana mea. as face-o zob de podea, din impus, doar ca realizez ca m as intepa in drumul spre matura. aproape ca mi da o lacrima patetica, de mila de sine. sunt totusi 500 de ml in ea. adica, eu, ca proasta, il astept acasa, si el vine de la cocote, carora cine stie ce le sopteste confidential? probabil cuvinte pe care eu le aud de 2 ori pe luna, pentru ca atunci nu are deadline uri? tradarea emotionala, pentru femei, e de o mie de ori mai cumplita decat cea sexuala. sa stii ca ii impartaseste unei straine, din punctul tau de vedere, frustrarile si neajunsurile lui, te supara.
dar am vesti bune. termina-ti dracu vodka aia si gandeste. ar trebui sa te bucuri, pentru ca o impovareaza pe ea cu griji. e inevitabil, de fapt. ei ii vor creste 3 peri albi discreti si 4 riduri fine, ea va trebui, in loc sa geama extaziata peste el -amantele fac toata treaba, de aia sunt amante, ca sa demonstreze ca-, sa l mangaie pe spate, sa l ia in brate. sa se masturbeze in liniste lacrimanda sub paturi. 
nu e vina ta decat daca nu te straduiesti. daca o faci, vei fi infinit mai impacata cu tine, si mai linistita cand se intoarce. daca el e egoist, ai voie si tu. daca nu mergi sa ti cauti de lucru printre cearceafuri straine, si te sfatuiesc sa n o faci, -e sub demnitatea ta, uneori, e plin de sex shop uri, iar flirtul il poti gasi peste tot, (hai, hai, ca stiu cum gandesc femeile) -, du te sa ti iei o rochie sexy. efect wow garantat. 
te intreb, femeie, daca esti frumoasa, desteapta si intelegatoare, pentru ce te mai zbati? tu deja ii arati in fiecare noapte ca are de ce sa se intoarca acasa. tu esti motivul lui. obisnuinta i se poate crea si cu ea, si el te alege pe tine. 
ma intreb pe mine, de ce, vreodata, am cazut in capcana sentimentalismelor de 2 lei, aruncandu ma, practic, singura de la etaj, doar pentru ca peste tot in jur mi se spune, covarsitor, ca e gresit sa stai. sa speri. sa astepti. asteapta.
s-a terminat vodka. am un roze pe usa. desi pare, nu traiesc nici prin pastile, nici prin alcool, nici prin amagiri. uneori, gandesc la fel de limpede ca prietena mea rusoaica. sunt frumoasa. stiu ca sunt. si pe afara, si pe dinauntru. si el stie asta. 
si ca sa inchei, da, e nevoie de exercitiu sa nu te abandonezi pe sine ca femeie, cand vezi ca ti o iau altele inainte. chipurile.

desi, niciodata, vreo medalie, nu a fost cucerita prin forfeit. 

No comments: