Posesiune, iubire, competitie

Am să dau un decret pentru care voi fi condamnată și acuzată de cinism, depresie, viață tristă, lipsă de pereche si vreo două doage in minus.

Nu am fost o romantică decât in rare ocazii, în particular, cu iubiții mei. ma scarbeste afectiunea pe care si-o arata pupezii in public. ma deranjeaza postarile dulci, pozele pupacioase. ma enerveaza telefoanele dese, lungi, nimicurile pe care le indruga femeile barbatilor lor. ma razvratesc cand stiu ca vor sa isi faca o familie si ceva mai enervant decat o rochie de mireasa pana la pamant nu cred ca exista in momentul asta.

decretul suna cam asa: nevoia unei femei de a fi iubita romantic deriva direct din incapacitatea sa de a se iubi pe sine. deriva din suma de defecte pe care le are sau si le imagineaza si din increderea de sine deficitara rezultata din asta. o femeie are nevoie de dragoste romantica pentru ca nu se sufera pe sine.

si de ce ar face-o? se uita in jur si analizeaza, cat o duce capul. sunt 10 mai destepte, 100 mai frumoase,1000 mai inalte si 10 000 mai țâțoase. sunt exemplare mai bune din punct de vedere genetic dupa fiecare colț.

DAR s-a găsit un amărât care o iubeste pe ea. care a trecut cu vederea parul fin, ochii mari, sânii goi sau iq-ul cu 3 cifre al vecinei de dupa parc.
nu e vorba de nimic special, doar o competitie amarata ca oricare alta pentru reproducere. suntem sclavii biologiei si se refuza cu indârjire aspectul. ne mintim ca vrem intelegere, stabilitate si afectiune, cand de fapt vrem langa noi un musculos capabil sa stivuiasca farfurii pe raftul de sus si care sa castige suficient incat sa dam de mancare unui plangacios mucos.

ne flateaza atentia pe care ne-o acorda si iubim faptul ca ne-a preferat tocmai pe noi. ne cladim increderea in sine buchet cu buchet, nota cu nota de plata, sarut cu sarut. am triumfat in fata unor femei mai bune si am face orice sa ne mentinem in centrul microuniversului creat. deci vom da telefoane la ore dubioase, dese, doar sa vedem ce face iubitul. vom comunica mai ambiguu ca de obicei cand ni se pare ca greseste, doar ca sa lupte si el pentru noi cum luptam noi cu kilogramele si parul in plus.

vom face albie de porci deseori pe nedrept femeile frumoase, de succes, amuzante, inteligente, sportive, si vom scoate in fata calitatile banale pe care le avem. eu asta fac. tu asta faci.

ne vom minti ca suntem perfecte, doar pentru ca reprezentam totul pentru un individ. ne vom spune ca, in ciuda faptului ca albim, avem cosuri si suferim de depresie pentru ca avem o slujba mediocra, exista cineva care nu se sperie de minusurile noastre.

ne uitam in jur si ne dam seama ca avem langa noi un barbat dorit de multe, pe care il detinem. am castigat un joc al selectiei naturale, si asta ne face sa jubilam interior.

si zic asta pentru ca exista si femei care se descurca de minune fara un partener. si vorbesc doar de dragostea romantica.

exista, dupa o perioada lunga de timp, dragostea parteneriala. aia in care stii deja ca nu ti mai bat fluturi in stomac, unde te simti in siguranta, unde ai un confort. aia rationala, care nu -ti imbata mintea cu porcarii parfumate si petale rupte.

si aici, tot frica si neincrederea intervin. pentru ca daca nu ar fi asa, nu si-ar dori toate fetele familie, camin si stabilitate. adevarul e ca femeia e un animal cam prost. asta nu-l face mai putin dobitoc pe barbatul care se supune miorlaielilor ei. e un animal tipicar.

dar fiecare e al fiecaruia, si pretuiesc si se apreciaza unul pe celalalt pentru nimicurile care reprezinta. chiar e greu sa fii senzational intr-o lume de 7 miliarde de oameni, intr o tara de 20 de milioane. e cel mai reconfortant gand acela ca reprezinti totul. si nici nu trebuie sa te dai jos din pat pentru asta.



ps - pentru ratatii care cred ca dragostea tine mai multe de 3 ani.