O viata de om

am stat intr-o noapte sa citesc 3 ani de blog. o viata de om, de fapt, o viata de iubire sintetizata intr-o ora de lectura. o comprimare intensa a sentimentelor, familiaritate, pierdere, identificari, o lacrima inhibata intr-o maree de amintiri de vara si iarna dupa iarna dupa ei.

am alergat fara directie intr-o lume mult mai rapida decat mine. nu putea sa fie totul usor? sa ma indragostesc de tine si sa ramana totul asa?

'de ce n-ai liniste?'

nu mi vine sa cred ca intrebi asta...

am vrut mereu altceva. am semanat vant, am cules furtuna, am cumparat la suprapret sentimente, le-am vandut ieftin si repede, parca erau droguri intr-o poseta minuscula. m-am golit luna dupa luna, idee dupa idee, el dupa el, ea dupa ea.

mi-e frica.

totul trece. da. stai la masa cu trecutul si il privesti duios in ochi, incercand sa ti amintesti ce-i lega pe cei doi necunoscuti ce se cerceteaza doar cu o curiozitate rece si afectivitate zero.

unde pe drum s-a pierdut abracadabra? in 4 ani de facultate si alte gusturi in materie de muzica, prieteni, droguri? sau dragoste? in mirajul maturitatii si pierzania ambitiilor?

nu ai nevoie de cineva ca tine. nu ai nevoie de cineva ca el.

dar este atat de ametitor sentimentul...