discutam cu cineva despre un viitor necomun. intreb, pe fondul glumei de mai devreme, in ce conditii o sa se casatoreasca. si mi povesteste succint despre nevoia de libertate, de a-si lua rucsacul si nikon-ul in spate (thanks, facebook!), si de a se duce pe o creasta de munte sa asculte cum ciripesc pitigoii si se imperecheaza albinutele pe forfota continua a unui pârâuaș. fara sa fie stresat de 3ori/ zi cu telefoane de la iubita cu "ti-e frig? te ai ranit? MAI E CINEVA CU TINE IN CORT?". asta inseamna 9 telefoane, minim, in timpul in care vrea doar sa se deconecteze de scaunul care face tuturor fundul patrat (thanks, modern age!), nevoia ei de atentie (thanks, estrogen!), sinteza zilei si pretul la benzina. cu nashul e mai ieftin, oricum (thanks, c.f.r.!).
avusesem la viata mea cam 3 momente reale in care eram casatorita cu ei. in consecinta, stiu modelul rochiei, al pantofilor, coafura, muzica si meniul, orientativ. nu stiu cine va fi langa mine.
sunt atat de aproape de a iubi, uneori, incat ma sperii. de ce trebuie sa planeze grija fututa a societatii peste mine, auzind, adica, din x surse ca dupa 'cand va casatoriti?', urmeaza "cand faceti un copil?', iar eu am atatea de facut, vorba lui, singura.
am o lista intreaga de filme descarcate si notate, litri intregi de bere pe post de brunch nebaute, zile in care pur si simplu n am chef sa ma epilez sau machiez, si piese de teatru pe care nu cred ca le-ar gusta mai nimeni. am puzzle-uri de 3000 de bucati, meditatii la orizontala pe sezlonguri scumpe in statiuni murdare, am snacksuri pe care vreau sa le mananc fara ochi reprosanti pe mine, rock din adolescenta dupa care ma apuca melancolia, si chef sa fac sport in timpul meu, fara sa ma vada el rosie, slinoasa si imputita.
dar cel mai mult vreau sa pastrez sentimentul de dor pe care l-am inteles atat de tarziu, desi, atat de usor. chiar am vrut sa fac lucrurile altfel, dis time.
astepti zile intregi un salut, saptamani intregi un telefon, ani de zile o relatie. si apoi se intampla. esti initial confuz, si nu stii cat sa dai, apoi te relaxezi, dar vrei totul, ca in queen. si trebuie, cam asta e cel mai greu, sa stergi dopamina de pe ochi si sa analizezi la rece.
totul e minunat. totul va fi minunat. cand ai atat de mult timp in fata, de ce sa nu mergi singur, cu o carte, la un ceai? sa uiti 5 ore de tine, de el, ca si grijile lui iti apartin, si sa nu respiri altceva decat aerul rece de beci?
adopta uneori calea lor pe care te ghideaza. nu e nimic de pierdut.
inca ai timp. si, cand crezi ca nu mai ai, tot ai.
ps. bhahaha, stiu niste tipe care au ca scop in viata sa si schimbe numele de familie. bridezilla much?
No comments:
Post a Comment