Jurnalul lui Adam - Nadia

Ma uitam la ea cum doarme pe cat de lunga poate, pe cat de mica e. umerii inchisi contrastau cu parul, apoi cu perna palida. fata ii era infundata in asternut, ea, in vise. ii ghiceam conturul sub cearsaf, genunchii indoiti ca de balerina, fundul rotund, sanii noi.

imi venea sa o mangai, sa o sarut pe spate, pe ceafa, sa ii pieptan parul in degete, sa ma pierd in ochii ei, sa mi ating doar buzele de ale sale, sa o trag sufocant de aproape in  mine, sa o respir, sa o sorb, sa o inghit.

era delicata, fragila, zgomotoasa, sexy, era pasionala si interesata, cooperanta, agitata, si imi oferea liniste prin somnul ei. era aproape, calda, dulce, frumoasa, familiara, era comoara mea, inainte sa mi fie trofeu si pierzanie. stiam ca o sa pierd prin ea. nopti, loc in pat, litri de benzina si kilometri de harta, convingeri, orgoliu si mandrie, pacienti programati, kilometri de hartie igienica si baxuri de prezervative. stiam ca am sa pierd partial contactul cu realitatea, timp cu familia, cu prietenii, mintile, aroganta, frica.

si era incert daca o sa o castig. si, odata cu ea, linistea, siguranta si iubirea.

se foi incet printre perne, m am tras in spatele ei, punand un brat tremurat peste ea, sperand sa n-o trezesc, sa nu o deranjez, sa nu ii creez vreun disconfort, vreo amintire neplacuta sau vreun regret.

ii  incalzeam pielea in respiratiile mele, cu inima tahicardica, plin de fluxuri si roiuri de fluturi in stomac. era langa mine, si asta era momentan tot ce conta.

ma trantise la pamant cu un zambet, si al dracu sa fiu daca voiam sa ma ridic. i-as fi dat mana libera sa faca ce vrea din mine. pana se satura si ma arunca. pana nu o mai faceam fericita. pana in ultima clipa din ultima mea zi.

sau, cel putin, pana ma trezesc din iubire.