Jurnalul lui Adam - Jazz Night

Uneori sunt bipolar. imi place sa fie ordine in casa, dar urasc sa spal vasele, doar pentru ca trebuie. imi place sa merg in excursii exotice, dar mi-e lene sa caut hotel si transport. nu, nu vreau sa-i dau unui amarastean platit cu minimul pe economie comision din castigul meu. am muncit, gen, jumatate de ora pentru escapada asta. vreau sex pasional si de buna calitate, dar vreau si o conexiune mentala cu respectiva, si mai vreau si sa ma lase in pace sa fiu eu insumi cand mi se nazare.

sunt dificil si provocator doar pentru femeile care ma vad o data, de doua, de 100 de ori, la fel de sarmant.

dar eu dispretuiesc azi femeile, pentru ca am dat doar peste idioate. nu am cum sa o spun fara menajamente, pe de alta parte fiind ghionist pentru ca n am intalnit-o pe in fata careia imi voi da...un sut in coaie, momentan, mi-a disparut si optimismul. ti-am spus ca sunt bipolar.

eram aseara la un concert de jazz la ateneu, in aer liber. muzica interesanta, pentru connoisseuri. o sleahta de neinitiati, in schimb, la butoane, care aplaudau in mijlocul piesei, cand prindeau un ritm mai linistit. huligani muzicali. mi se facea rau.

mi-am luat o bere la suprapret si m-am asezat intr-o margine sa privesc spectacolul uman.

o domnisoara inalta, slaba, creata. frumoasa la figura, intr-o rochie oribila, tip sac. cu bratari de lemn pe mana si sandale de plastic. o atitudine eco, oh, atat de ironic de paradoxala.

o fatuca abia iesita de pe bancile liceului, cu un nas carn si bucle frumoase, legata cu o bentita care-i mutila fruntea. unghii mici, data cu oja albastra, de copil handicapat. femeile poarta alte culori. buze pline si ochi umezi. nu poti sa nu ti imaginezi cum lacrimeaza rugator in timp ce te infigi in gatul ei. dar eu nu i-as da voie sa puna mana pe mine cu unghiile alea.

o pitipoanca bronzata intr-o rochie cu trandafiri rozalii, ce faceau impreuna un ansamblu frumos. radacini brunete de cateva degete, si aceleasi sfori lipsite de pretentii sau finete la glezna. cu unghii lungi, de salon. nici pe asta nu o las sa ma atinga.

o femeie trecuta de 30 de ani, tunsa scurt, creatza, in blugi evazati si tricou larg, perfect plata pe piept. cu un tip cu bicicleta langa. un cuplu perfect de hipioti imbaraniti. si eu as face sex cu femei cu riduri, daca sunt indragostit de ele, sau daca se imbraca sic. ii lipseau ambele.

ah, de ce ma comport ca si cum fiecare femeie mi se cuvine? pentru ca asta e atitudinea de invingator. orice femeie, oricat de indragostita sau nematerialista, are un punct de topire, iar treaba mea e sa-l gasesc. pentru ca de numeroase ori am fost o greseala, zic ele, o demonstratie a triumfului instinctual, zic eu.

departe de mine etichetarile, recunosc, sunt cea mai mare curva masculina din lume.

si totusi, privesc in jur la fetele in fustite plisate, rochite dantelate, sandale platformate si incerc sa le cern, una cate una, pana gasesc ireprosabilul.

vad cu un colt de ochi o proportie perfecta. deschide usa din dreapta a unui CLA si dispare. numar de bucuresti. hai sa vedem unde duce asta. de mult n-am mai facut pe detectivul.

daca are un nume banal, gen laura, o sa fiu baiat rau. daca nu, am sa fiu extrem de rau, pentru ca exotismul merge the extra mile.

beatrice? sau carla? jessica, m-am hotarat.