" Eric se lăsă pe spate și închise ochii în reverie. În mintea lui
se perindau sute de momente fericite, felii zemoase de viață, si cojile lor
amare. Treaba lui era terminata. Doar fusese primul constructor din lume
suficient de îndrăzneț și nebun încât să-i reușească acel prim pod ce unea Europa de Africa.
Fusese un om împlinit. Iubise. Uitase. O luase de la capat.
Apoi, primul sărut dat ei. Ultima dată când o vazuse. Ultimele cuvinte spuse ei, primele spuse
Marinei, sotia sa. Ultimul dans sub clar de luna si primul copil. Atingerea ei
delicata, daruirea ei, sclipirea din ochi si buza muscata incontinuu cand
calcula nimicuri. Pasiunea ei pentru gatit, nepriceperea ei la finante, rasul
ei zgomotos si lipsit de feminitate, dar contagios.
O iubise la nebunie, si se secatuise pe sine in proces. Marina... era
diferita. Dar nu era Estela.
Estela. Incepu sa-si aminteasca, simtind o moleseala rece cum il cuprinde.
Estela, singura femeie pe care o iubise cu adevarat. In realitate, doar o
fetita pe care o crescuse si o modelase dupa bunul plac.
Marina. O femeie adevarata, delicata si intelegatoare. De o forta si
enduranta senzationale. Femeia careia ii era partener, confident, sot si amant.
Femeia pe care o intregea, dar care nu-l completa intru totul.
Incepu sa respire rar. Incepu sa-si aminteasca. "
scrisa cam acum o luna, suna absolut bine pentru ochiul meu critic si acum. o sa ma gandesc la continuare. gen, e inceputul la roman, yo. sau ceva in genul.
