m a miscat, de fapt ceva, pentru cam un minut, si nu, nu era drama celor internati. lacrimile lor discrete sau speranta ca noi, studentii la medicina vom ramane in tara. asta chiar m a facut sa rad intern, adica, de ce am face o?
teroarea mea erau gaurile. vedeti voi, fac practica pe sectia de dermato venerologie, si vad un kil de gauri de pe zi.
de ce vad gauri? din neglijenta. ulcere gambiere suprainfectate cu psudomonas sau piocianic, virand in culoare de la galben puroi pana la albastru voma, trecand prin verde putrezit. it's all there. gauri in carne vie cat 2 palme puse cap la cap, bandajate, vechi de peste 20 de ani. a cui vina o fi?
de ce vad gauri? din hazard. sunt oameni imobilizati la pat, cu gauri cat pumnul deasupra fundului, de la nemiscare. si gauri in talpi de la un lichen plan netratat la timp. nu au rude. a cui vina o fi?
de ce vad gauri? din indiferenta. peretii au gauri, sunt gauri langa chiuvete si in saltele, in gresie si tavan. a cui vina o fi?
de ce vad gauri? din speranta. ca cineva face bine, taind, excizand si cauterizand buba aia nemiloasa care ar putea sa ia viata. ca se deschid norii si bate raza sperantei peste tine si te ajuta cu inca niste ani. e o gaura dupa buba. al cui merit o fi?
e o mare gaura in sufletul meu, vazand atata mizerie umana in jur, atata boala si atata speranta, cand in loc de anamneza ti se relateaza ce le fac copii si nepotii, in alte tari. si trebuie sa ai daca nu empatia, macar rabdarea, de a i asculta pana la capat. a cui ingaduinta o fi?
gaurile ma scarbesc, si, mai presus de asta, ma sperie. sunt o lipsa de substanta, fie ea biologica sau emotionala.
intrucat n am ajuns la nivelul de medic real, inca, o sa tot dau peste gauri in viata mea de zi cu zi.
eu sunt una, si nu pot astupa atat.
puteti, va rog, sa nu va imbolnaviti?
si, atunci, al cui merit o fi?
