Adolescenta

...si e din nou vara, pe la pranz. luam la pas orasul dintr-o parte in alta, traversand stradute si parcuri, vrand sa ma pierd intr-un colt de copac pana la amurg.
Locul meu preferat era cimitirul.era mereu liniste, plin de flori, si verde. ah, si mai era si cavoul pe care cresteau trandafiri agatatori rosii, carnosi... avea o vopsea albastra, ruginita cam de cand il deschisera ultima data, prin '70...
Am cautat in disperare veri de-a randul un mormant anume, luand drept punct de reper un tufis din care taiam crengi ca sa matur in jur. dar tufisul a fost tuns si nivelat si nu am gasit nici pana azi locul...
stateam cu orele incercand sa ved peste crucile in toate nuantele de gri, unele marmorate, altele de lemn putrezit, capatul cimitirului. si cand am prins putin curaj, si mi s-a dus din smerenie, am luat la pas locul si am ajuns sa sar gardul. acolo mi am zdrelit sanii prima data.
...si dupa ce ma plictiseam sa ghicesc capatul, mergeam sa citesc datele de pe placute, incercand sa gasesc cel mai vechi mort din cimitir. am ajuns pe la 1852. dar trebuie sa fie si mai juvenili.
...caci era cald si eram lipicioasa, si iubeam vara cu inocenta si in liniste. rupeam frunze moi de pe o planta necunoscuta si citeam, si citeam datele mortilor, uitandu-ma la pozele alb negru si devenind una cu depresia locului.
inca e locul meu favorit, unde as vrea sa merg sa ma culeg si reculeg de fiecare data cand iubesc pe un nou cineva, in propriul mod superficial. caci analizand pe inserate, inconjurata de cruci si auzind o predica pe fundal, te umpli de acceptare si te lasi in urma.
cam asa am inteles ce insamna pacea sufleteasca pe care se pare ca nu o mai gasesc decat atunci cand ascult melodii vechi, compuse pentru veri lenese ai plicticoase. prea lungi ca sa mai fie adevarate.