Rautati de domnisoara

E dificil pentru mine sa ma impac cu situatia actuala de "fosta". Imi vine sa hackeresc facebook-ul si sa-l desfiintez – ceea ce bineinteles ca nu pot. Deocamdata, nu va faceti iluzii. Mi se strange stomacul, ma apuca greata si imi vine sa izbesc ceva.
Dar de ce ma strofoc ?!
O iau logic, la rece. EU sunt cea care a rezistat cel mai mult langa el, cea care i-a tolerat indelung prostiile imature. Eu sunt cea care i-a creat mareea aia de amintiri in care o sa se impotmoleasca la un moment dat si o sa planga ca vitelul.
EU stiu cum sa cuceresc un barbat. Nu trebuie sa ma prefac interesata de arta, poezie si filozofia chibritului, nu trebuie sa par desteapta, culta sau feminina. Transpir asta prin toti porii.
In schimb, o oarecare alta - pentru ca eu am fost o mare exceptie, fiind peste orice nivel al lui - trebuie sa isi dea din greu silinta sa fie interesanta. Nu se va putea abtine sa nu o compare cu mine la sarcasm. Sau la capacitatea de a rezista intr-un beci de club pe tocuri, imuna la remarcile fetelor baietoase si invidioase incaltate in adidasi.
Trecand la partea casnica, nu va gasi prea curand una care va spala benevol chiuveta aia infecta unde sunt stivuite vasele tuturor leprelor din casa. La fel, cu sortatul sosetelor.
Nu e genul care sa stea sa o invete pe una cum se joaca tarnib, in timp ce ea chicoteste ca taranca in capita de fan, rugandu-l “dulce” sa repete 8 plus 5 plus 3 fac exact 16. Inmutit cu 4, plus surpriza, 52 de carti in pachet, fara jokeri, tampito!
Ma bucur faustian la gandul scenarului in care el trebuie sa o ia de la capat. Cu o cafea care ii provoaca gastrita, ascultand-o ciripind voioasa despre cat de incantata e sa ajunga la master. Si prefacandu-se interesat de “pasiunile” ei. Probabil si-a tras un DSLR (ca de o vreme incoace romanu' nu se mai naste poet, ci fotograf), e la a treia lectie de chitara, corespondeaza cu Patapievici si crede ca face snowboarding.
Ok, si dupa ce a dat peste duduia multitasking, ce se intampla?
Mangaieri, saruturi, sex, un telefon a doua zi. Si dupa aia? O sa se trezeasca fiinta aia sensibila si artista din reverie ca nu ii convine cum el paraziteaza cu ochii in Need for Speed sau, in cel mai bun caz, World of Warcraft, cum chiuleste de la facultate in nesimtire, cum lasa capacul de la WC ridicat si cum intra inaintea ei in lift. O sa intre in panica imediat ce o sa-si dea seama ca nu ii plac parintii lui infatuati si ca nu suporta sa nu aiba ce discuta cu el dincolo de subiectele primei intalniri. Si o sa zica prima “pa”. In caz ca e desteapta.
Dar sigur nu e, asa ca va sta juma de an, un an, doi sau trei (daca e sa ne luam dupa Beigbeder, care se dovedeste prea optimist, daca nu de-a dreptul demodat). Si va boci ca idioata luni de zile, neluand in calcul toate majorele lui carente.
Da, sunt fericita. Stiu ce-o asteapta pe proasta.
La naiba, o omor pe zdreanta numai si daca se uita la el!


Scrisa acu' o viata, editata pentru colaborarea cu un site, postata pentru ca nu am murit. Nu pot scrie nimic cand sunt fericita. Si cum nu ma balacesc in nemultumire si frustrari, ne auzim poate cu ceva drama peste o luna. Kudos