A fost odata - povesti de prostit adulti

A fost candva, intr-o lume nici prea poluata, nici foarte logica, un cuplu frumos. se cunoscusera, ca in basme, la o petrecere ce nu a tinut nici 3 zile, nici 3 nopti, dar care fu de pomina.

printul cel frumos, din pacate, traia part time cu o domnita de vita nobila, cand printesa cea frumoasa i-a furat privirea prin ochii ei luciosi si maioul transparent. o observase si la diverse procesiuni sociale, dar niciodata nu o vazuse atat de aproape, atat de neconstransa de normele vremii, atat de... dumnezeule, ce burta are! printesa asta isi pierde din stralucire. dar ce tzatze!!

domnisoara in cauza nu il remarcase pe print, era prea preocupata sa observe efectul in timp al degradarii strugurilor, agavelor, cireselor, visinelor, si starea dovleceilor pane. banchetul era excelent, menestrelii evocau trecutul recent si implinirea vartei barbatiei, de care ea isi amintea cu un oaresice regret. evita dansuri prea complicate, precum si risipa de mancare ce urma dupa miezul noptii, se aseza pe canapea langa el.

constata cu uimire incantata faptul ca mergeau la aceleasi scoli inalte si ca urau aceleasi chestii. s-au sarutat fugitiv dupa constatarile care te apropie si mai rapid pe calea dulce amaruie a alcoolului, el ramanand cu niste dorinte masculine neindeplinite, ea uitand pe loc cine era si ce facuse.

dupa un timp magic petrecut departe unul de celalalt, ea, ignorandu-i complet existenta, el  insistand cu niste ravase transmise prin porumbite calatoare, s-au revazut la o degustare de licori bahice in castelul dansei.

printul era stangaci, agresiv, emotionat si defensiv. domnita nu l-a luat in serios. nu era ca si cum i se pusese problema maritisului pana atunci, era inca tanara si zglobie. si-a reamintit cu stupoare ca nu este nici pe departe prima data cand se vad , singuri, si ca dispretul ei fata de anumite manifestari publice si personale e impartasit.

au fixat o intalnire in ziua urmatoare intr-un beci intim. au hotarat sa-si petreaca seara impreuna, gest care l-a facut pe el sa si simta sufletul inaltat pe niste culmi nebanuite, neimpartasit de ea pana 3 saptamani mai tarziu.

inca rezonau, dragostea crestea intr-o zi cat alta intr-o luna, dar domnita cea veninoasa simtea ca nu i se ofera suficienta atentie. ca nu castiga printul suficiente turnee pentru ea, ca nu merg la suficiente baluri simandicoase, ca printisorul doar vorbeste despre amor, nu il si face. asa ca s-a indepartat cu sufletelul acela meschin de el, zburand pe culmi de asemenea nebanuite.

printul se zbatu mizerabil o perioada, dupa care isi lua lancea si o bata, si dupa ce batu bum bum bum la portile inimii ei, si dupa ce ii aplica o corectie sentimental-dureroasa, isi primi inapoi domnita.

ea inca nu renunta la vechile obiceiuri zglobii, desi incepe sa se intrebe... sunt atatea printese pe lumea asta. unele mai inalte, altele mai nemancate. unele mai frumos machiate, altele doar proaspete ca si chip. merita sa faca ceva, orice, pentru a-si tine printul langa ea, si daca da, cum s-ar putea asta fara sa faca mai mult de 20% efort?

cum poate sa lupte ea cu atata noutate, cu atatea corsete negre si muselina rosie, cu atatia pantofi lacuiti cu catarame aproape de prost gust? cu zambetele alea pe care orice pictor si-ar dori sa le imortalizeze pe panza, cu aerul ala inocent si naivitatea aia prosteasca ce le confera riduri orizontale de la cat de mult se mira cand primesc cate o pula in farama de atentie?

domnita din povestea mea nu are timp de jocuri erotice medievale. dar, de asemenea, a invatat ca mereu, pentru a castiga un print, o alta domnita trebuie sa piarda o batalie silentioasa si cu mult mai dura decat orice razboi fizic. una singura va fi stapana pe 2 castele. si ca nu forta de a-i reteza celelilalte un san din corset face diferenta. ci capactatea de a dansa in doua incaperi deodata.

oare... tenacitatea va triumfa in fata indolentei?
oare... cat de beata pot sa fiu sa scriu o poveste atat de futut metaforica?