Aug 8, 2016

In spitale

m am tinut destul de departe de spitale, pentru ca pute in ele. deschizi un frigider, si zici a dat o bomba biologica acolo, totul e putrezit, coscovit, nearesit, pentru ca, deh, curentul e boala primordiala a romanului.

m am tinut departe de ele pentru ca simt compulsiv nevoia de a ma spala pe maini, si e  departe de administratie sa mi puna la indemana in bai publice macar o coaja de sapun, o granula de detergent, o picatura de surfactant.

asa ca le am ocolit cu o scarba aroganta, stand chiar mai putin decat imi cerea curricula, privind cu mila si curiozitate niste cazuri mai mult sau mai putin interesante. mai nimic nu mi pare medical relevant. nici macar la raionul cancere n a fost nimic interesant. nu exista nimeni in faza terminala. i am cerut profului un caz spectaculos, si si a pus mainile la fata, cu inca vreo 10 colegi, concomitent, de cat de cinica pot fi sa fi cerut asa ceva. se intampla sa vreau sa vad ce drq e asa nasol in medicina. si inginerii isi smulg parul din cap de ce ineptii pot scrie ca linii de cod colegii lor. ah,, medicii se joaca cu vieti. dar cine a inventat expresia ' a te juca'? cineva chiar mai cinic decat mine, aparent.

prin urmare, dintre toate spitalele carora le bat culoarele din 2009 incoace, mai nimic nu mi a captat atentia. nici dureri canceroase, calculi biliari, renali, femei in travaliu, idem nou nascuti, adolescente mancate de cosuri. adenoame de prostata, hernii inghinale, copii cu febra 40 sau hiv, hepatite, rujeole, caderi de la balcon sau tentative de suicid. nimic, nimic, nimic.

absolut nimic nu ma misca. nu vad miracolul de a salva o viata pe nicaieri, vad doar sansa de a fi un bun profesionist si a ti exercita cunostintele pe teren. a pune in aplicare ce ai invatat timp de 10 ani, cu o marja de eroare care se intampla sa insemne moarte. big deal.

ma fascineaza schizofreniile, sociopatiile, bipolaritatea. mi au placut lamele interpretate profesionist, din nefericire pentru pacienti, cu diagnosticul de carcinom.

acum, vazand ca nu mi pasa de adulti, cu atat mai putin de copii, si chiar si mai putin de chinurile unor moshi, ma intreb daca nu cumva trebuia sa repar labutze strivite de la niste catzei pe care nu i voia nimeni.

traiesc cu acest blestem asupra capului, de a fi medic de oameni, si a avea mai multa empatie fata de animale.

macar alea iti sunt recunoscatoare.

No comments: