Imi pare rau ca am intarziat, stiu, trebuia sa aniversam. o mie de zile impreuna, o mie de momente in care nu mi venea sa cred. mii de saruturi si mii de fire de nisip in cort, sute de dusuri, si zeci de cine.
prea putine lumanari parfumate, prea putine flori proaspete, prea putine excursii... prea putina empatie din partea mea, prea multa nepasare de cealalta parte, prea multa incredere ca merge de la sine, o renuntare prea usoara, la final.
prea multa imaturitate, prea multe tigari si prea mult alcool, prea multe fete care ma distrageau de la tine. prea multa masina si prea putin metrou.
prea putine bluesuri dansate, prea putini prieteni comuni, prea putine cafele impreuna, prea mult sex zgomotos si prea mare orgoliul. prea mare secretul.
a trecut prea mult sa mai conteze.
imi pare rau, iubitule, ca am intarziat...
pentru 23 iulie 2010
1 comment:
Unii ii spun "obisnuinta". Eu prefer: "dezechilibre care se echilibreaza reciproc". Plus ca ORICE poate sa devina prea mult. Poate de asta varietatea poate fi si buna si rea.
Post a Comment